full screen background image

31 de şcoli din judeţ cer suplimentarea numărului de clase pregătitoare

clasapregatitoareConsiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava a aprobat suplimentarea de clase pregătitoare la mai multe şcoli din judeţ, în şedinţa de marţi, după-amiază. Mai exact, La Şcoala Gimnazială ne.3 din municipiul Suceava s-a aprobat dublarea numărului de clase pregătitoare, de la două la patru. Tot în municipiul Suceava s-au suplimentat clasele pregătitoare cu câte o clasă şi la şcolile nr. 4, nr.7 şi nr.9.

Câte o clasă pregătitoare în plus se va realiza şi la Şcoala „Ion Irimescu” din Fălticeni, la Şcoala „Teodor Bălan” din Gura Humorului, la Şcoala generală nr.1 Vatra Dornei, la Liceul Tehnologic din Marginea şi la şcolile gimnaziale din Bosanci, Satu Mare, Herla şi Pătrăuţi.

Consiliul de Administraţie al IŞJ Suceava a mai aprobat suplimentarea cu fracţiuni de clase în mai multe localităţi, dar şi locuri în clase pregătitoare.

În total este vorba despre un număr de 31 de unităţi şcolare care au solicitat suplimentarea locurilor pentru clasele pregătitoare.

Pe de altă parte trebuie precizat că alte unităţi au cerut reducerea numărului de clase sau de locuri din clasele pregătitoare.

În prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare în judeţul Suceava s-au înscris un număr de 6.111 elevi. Afişarea listei copiilor înscrişi se va face în data de 29 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, pe site-urile şcolilor, acolo unde acestea există, şi al IŞJ.

Cea de-a doua etapă se desfăşoară în perioada 8-17 mai şi este destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ, după prima etapă. Lista finală va fi publică în data de 24 mai.

comments

comments




Leave a Reply

avatar