full screen background image

Premii literare prestigioase, la festivalul internaţional ‘Primăvara Poeţilor’ Suceava

PrintempsPoetesParticipanţii la evenimentele organizate în intervalul 9-24 martie – sub egida Consiliului Judeţean Suceava, a Bibliotecii Bucovinei “I. G. Sbiera” şi Alexandria Librării, precum şi a Le Printemps des Poètes – Centre National des Ressources pour la Poésie de France, în cadrul Festivalului Internaţional Francofon Le Printemps des Poètes – Primăvara Poeţilor, ediţia 2013, de la Suceava -, au fost recompensaţi de multitudinea si calitatea culturală a activităţilor derulate, de spiritual dialogului intercultural, de beneficiile diversităţii lingvistice, de comunicarea şi paradigma democraţiei culturale autentice.

Au fost decernate şi două premii literare care omagiază două personalităţi ale pedagogiei şi şcolii filologice româneşti, legate de învăţământul performant sucevean: Premiul Literar “Iulia Leo Miza” (instituit în 2011) a fost decernat anul acesta pe data de 19 martie elevului Cezar Bogdan Belţig, de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”, iar Premiul Literar “Cornelia Mănicuţă” (instituit chiar în 2013) a fost decernat pe data de 21 martie elevului Cezar Iulian Mierlă, de la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescu”.

Practicând cu profesionalism şi talent, regretatele profesoare Iulia Leo Miza şi Cornelia Mănicuţă au construit în timp – la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” şi, respectiv, la Universitatea “Ştefan cel Mare” -, generaţii bune de absolvenţi care s-au remarcat în plan filologic, literar şi cultural la cel mai înalt nivel, naţional şi internaţional, spre creşterea prestigiului cultural al Bucovinei.

Premiile au fost sponsorizate de scriitoarea Angela Furtună, de Bilbioteca Bucovinei, de Alexandria Librării şi de Alexandria Publishing House.

comments

comments




Leave a Reply

avatar