Meteorologii au emis în urmă cu puţin timp Cod Portocaliu de ninsori viscolite pentru jumătatea de sud a ţării valabil de la noapte de la ora 4 până mâine la ora 14.00. În acest interval va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.
În judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul Bucureşti – precum şi în nordul judeţelor Olt, Teleorman şi Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăşi la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită şi troienită.
În nordul şi centrul Moldovei, precum şi în Maramureş va ninge liniştit, dar se va depune strat nou de zăpadă.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza avertizările în funcţie schimbările climatice ulterioare.
Leave a Reply