Meteorologii au emis o informare meteo valabilă de la noapte, de la ora 02, până mâine la ora 16.
În acest interval se vor semnala precipitaţii şi intensificări ale vântului.În cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei va ninge.
În Muntenia, Dobrogea si jumatatea sudică a Moldovei precipitaţiile vor fi predominant sub formă de ploaie, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp, iar vântul se va intensifica atingând viteze de 50…55 km/h şi temporar, pe litoral, peste 70 km/h.
În funcţie de evoluţia si intensitatea fenomenelor prognozate, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite atenţionări sau avertizări meteorologice ulterioare.
Leave a Reply