Viscolul şi căderile masive de zăpadă au creat haos la nivelul judeţului Suceava. 9 drumuri judeţene şi 14 drumuri comunale sunt închise şi 136 de gospodării din 8 localităţi au rămas fără energie electrică. Accesul spre Iaşi este blocat. Toate drumurile judeţene din judeţul Iaşi au fost închise traficului din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Pe DN 29A Suceava-Zvoriştea şi pe DN 29 Suceava – Botoşani este în vigoare o restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone.
În ceea ce priveşte celelalte drumuri nationale de la nivelul judeţului, DN 2, DN17. DN17A sunt drumurile principale, această restricţie a fost ridicată şi circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă.
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu a explicat în această dimineaţă pentru VIVA FM: “În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, în această dimineaţă, se înregistrează un număr de 8 deranjamente, fiind afectate 136 de gospodării: Frumoasa, Feteşti (com. Adâncata), Spătăreşti – Fântâna Mare, Dorneşti, Rădăşeni, Boura (com. Dolheşti), Paltinu (com. Vatra Moldoviţei) şi Dolhasca. Aerportul Suceava nu este operaţional în acest moment şi se intervine pentru îndepărtarea zăpezii de pe pistă pentru ca în situaţia în care timpul o permite să fie totul operaţional pentru cursa de diseară”.
Peste 1000 de elevi stau astăzi acasă din cauza căderilor masive de zăpadă.
„La nivelul comunei Forăşti, Hânţeşi, Siminicea, Dumbrăveni şi Muşeniţa unităţile de învăţământ au solicitat ca astăzi să nu înceapă cursurile având în vedere cantităţile mari de precipitaţii. Am dispus să facem o verificare la nivelul întregului judeţ să am o situaţie foarte clară la nivelul unităţilor de învăţământ care nu au reluat cursurile”, ne-a spus prefectul judeţului.
Florin Sinescu a adăugat că în acest moment se intervine pe toate drumurile naţionale, judeţene şi comunale pentru ca în scurt timp să fie redate circulaţiei toate căile de acces de la nivelul judeţului.
Leave a Reply