Primăria Municipiului Fălticeni şi Spitalul Municipal Fălticeni au transmis la Bucureşti solicitarea de finanţare pentru anul 2013.
Suma solicitată este de 28.552.000 lei, necesară pentru finalizarea lucrărilor de construcţii montaj conform contractului de lucrări încheiat cu firma care execută lucrările, plata serviciilor de dirigenţie şi plata serviciilor de asistenţă tehnică din partea proiectantului.
Pe lângă finanţarea solicitată Ministerului Sănătăţii, Primăria Municipiului Fălticeni va aloca în bugetul anului 2013, suma de 2.000.000 lei pentru racordarea noului spital la reţelele de utilităţi publice.
Referitor la finanţarea pentru anul 2012, de 10.000.000 lei, la această dată întreaga sumă a fost utilizată. Primăria Municipiului Fălticeni a solicitat suplimentarea fondurilor pentru acoperirea cheltuielilor necesare continuării lucrărilor până la sfârşitul anului.
Leave a Reply