full screen background image

Merkel intenționează să rămână cancelar pentru încă patru ani

Angela Merkel a declarat într-un interviu transmis duminică de televiziunea germană că intenționează să continue în poziția de cancelar al Germaniei și în următorii patru ani, în contextul apropierii alegerilor parlamentare de la 24 septembrie, potrivit DPA.

„Nimeni nu poate spune ce va aduce viața, dar cu siguranță intenționez să continui pentru încă patru ani”, a afirmat Merkel ca răspuns la o întrebare privind așteptările electoratului în legătură cu capacitatea sa de a-și îndeplini viziunea pentru Germania.

În interviul transmis de ARD, cancelarul a vorbit despre chestiuni interne precum refugiații și investițiile, dar și despre relațiile cu Turcia și NATO.

În pofida unei fricțiuni cu Uniunea Creștin Socială, aripa bavareză a partidului pe care îl conduce, Uniunea Creștin Democrată (CDU), Merkel refuză să impună o limită pentru numărul de refugiați cărora li se permite să intre în țară.

„În ceea ce privește introducerea unei limite maxime, poziția mea este clară: nu o voi accepta”, a spus ea, adăugând că numărul refugiaților ar putea fi redus prin reglementări și prin acțiuni care să prevină situațiile ce îi împing pe oameni să plece dintr-o țară în alta.

Această poziție este în contradicție cu cea a CSU, formațiune al cărei lider, Horst Seehofer, a amenințat că nu va intra într-o coaliție fără o limită superioară anuală pentru refugiați.

Angela Merkel consideră NATO ca un partener în rezolvarea problemelor Germaniei cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, în contextul în care ambele state sunt membre ale Alianței.

Ea a mai declarat că guvernul său va refuza cu ”fermitate” să negocieze cu Turcia în legătură cu dreptul parlamentarilor germani de a-i vizita pe militarii germani de la bazele NATO din Turcia.

Însă ea a evidențiat că este în interesul lor comun în lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic sub steagul NATO ca discuțiile dintre Turcia și Germania să continue.

AGERPRES

ARTICOLE ASEMANATOARE

comments

comments