full screen background image

Reuniune managerială la Școala ”Gheorghe Popadiuc” Rădăuți

La Școala Gimnazială ”Gheorghe Popadiuc” din Rădăuți are loc vineri, 12 mai, Reuniunea managerială cu tema ”Transparență și comunicare în procesul decizional în cadrul unităților de învățământ preuniversitar”.

Sunt invitați să participe la activitate inspectorul școlar general adjunct pentru management instituțional, prof. dr. Cristian Cuciurean, și inspectorul școlar pentru management instituțional, prof. Ghiorgi Cornia.

Invitaților le va fi prezentată școala, materialul pregătit pentru reuniune printr-o prezentare PPT, după care vor fi prezentate aspecte din viața educativă.

Inițiativa îi aparține directorului unității de învățământ amintite, prof. Marcel Colibaba, în colaborare cu profesorii Nicoleta Domnica Tărîță (responsabil CEAC), Loredana Maria Șveduneac (consilier educativ).

Vor lua cuvântul în cadrul reuniunii atât invitații, cât și reprezentanții școlii gazdă, după care vor avea loc dezbateri pe marginea materialelor prezentate.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments