full screen background image

Despre evenimentul “Copii Mâncăcioși, nu Mofturoși!”, cu Crina Coliban- “femeia care îi face pe copii să mănânce”!

“…Am fost Producător de Artiști într-o mare casă de discuri.

După asta, am fost Private Travel Planner.

Ultimul job a fost de Manager de Cinema Multiplex.

Sunt prima femeie din țară care a jucat curling (sport olimpic), care l-a adus în țară – ca să joace și alții, care a participat la un campionat mondial, reprezentând România.

Am înotat cu balenele, am hrănit elefanți, am crescut pui de broască țestoasă și era să fiu “mamă” de urangutan. N-am mai ajuns, pentru că m-a ales Runa să îi fiu ei mamă.

Acum sunt consilier în alăptare și “femeia care îi face pe copii să mănânce”.

Ce mai urmează? Să trăim fericiți până la adânci bătrâneți. și chiar mai departe…”

Așa putem să o cunoaștem măcar puțin pe Crina Coliban, după cum scrie chiar ea pe blog-ul personal.

Este consilier în parenting, sau cunoscută drept femeia care îi va “face pe copii să mânânce”, sau mai bine zis, le va face pe mame să înțeleagă mai bine preferințele “culinare” ale celor mici, sâmbătă, la Suceava, în cadrul evenimentului “Copii Mâncăcioși, nu Mofturoși!”

La eveniment, Crina va vorbi despre:

Ce se ascunde în spatele refuzului unui copil?
Ce mesaj ne transmite un copil care nu vrea să mănânce?
De ce aleg copiii să mănânce doar anumite mâncăruri?
De ce au copiii mâncăruri pe care le refuză fără să guste?
De ce nu gustă nimic?
Ce se întamplă cu un copil care nu mănâncâ?
De ce nu reușesc părinții să îi facă pe copii să mănânce?
Cât de puțin ar trebui să mănânce un copil ca să se dezvolte armonios?
Ce să faci atunci când copilul refuză să mănânce?
Ce să faci atunci când copilul vomită sau stă cu mâncarea în gură?
Ce să faci dacă nu acceptă decât alimente pasate?

Plus multe alte informații care să vă transforme într-un parinte care i-a înțeles nevoile copilului său.

Crina Coliban a fost în legătură directă cu Andrada și Călin, la “Dimineți Animate” și am stat puțin de vorbă despre ce se va întâmpla, sâmbătă, în cadrul evenimentului!

Ascultați interviul integral, mai jos!

comments

comments




Leave a Reply

avatar