full screen background image

Pompierii s-au luptat aproape opt ore cu flăcările, pentru a stinge un incendiu care a afectat mai multe godpodării din Paltinu (foto)

Pompierii militari de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc şi de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, sprijiniţi de lucrători de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale comunelor Vatra Moldoviţei, Moldoviţa şi Frumosu, şi de la Ocolul Silvic Tomnatic, au intervenit, în această noapte, cu 8 autospeciale, o motopompă şi o ambulanţă SMURD, în urma unui incendiu izbucnit în satul Paltinu, din comuna Vatra Moldoviţei.

La faţa locului, s-a deplasat şi Grupa Operativă a Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă, care a preluat comanda intervenţiei.

La sosirea echipajelor, ardeau două case de locuit şi anexele acestora, existând pericolul de propagare la construcţiile învecinate.

Flăcările s-au propagat cu rapiditate, de la o construcţie la alta, din cauza materialelor lemnoase din componenţa majorităţii clădirilor afectate.

Incendiul a fost anunţat la ora 21:48 şilichidat la ora 5:05.

Primului proprietar, I.I., i-au ars casa de locuit (P+M) pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, o anexă pe 30 de metri pătraţi, magazia de materiale pe 150 de metri pătraţi, adăpostul de animale şi depozitul de furaje pe 150 de metri pătraţi, bucătăria de vară pe 25 de metri pătraţi, acoperişul garajului pe 60 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică şi altele.

Celui de-al doilea proprietar, I.V., i-au ars casa de locuit (P+1) pe 150 de metri pătraţi, magazia de lemne pe 150 de metri pătraţi, acoperişul centralei termice pe 30 de metri pătraţi, obiecte de mobilier, bunuri casnice, o motocositoare, un motofierăstrău şi altele.

Flăcările au degradat şi peretele din lemn al unei anexe, care se afla peste drum, la o distanţă de 10-15 metri de locul focarului. A fost afectată o suprafaţă de 30 de metri pătraţi din construcţia ce aparţine numitei M.I. (Toate suprafeţele sunt aproximative.)

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD, sprijinit de un echipaj SAJ, a acordat primul ajutor medical pentru două persoane – B.G., un bărbat de 30 de ani, care s-a tăiat la un antebraţ în timp ce încerca să-şi ajute consătenii afectaţi de incendiu, şi I.I., o tânără de 30 de ani, care a suferit un atac de panică.

Ambele victime au fost transportate la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare.

Pompierii au salvat două gospodării învecinate şi un sediu de societate comercială.

comments

comments




Leave a Reply

avatar