full screen background image

, , , , , , , , , , ,

Legea care permite plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale a intrat în vigoare

Legea care permite plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale, Legea nr. 186/2016, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr....

Consilierii locali suceveni au aprobat plata anticipată a subvenției către “Bioenergy”

Consiliul Local Suceava a aprobat, astăzi, din a doua încercare, alocarea a 5 milioane de lei producătorului agentului termic “Bioenergy”. Banii sunt...

Legea dării în plată, la CCR. Au fost făcute peste 500 de sesizări

Marți, în ședința publică, marţi va fi discutată Legea dării în plată, în urma sesizărilor băncilor asupra actului. Un număr de 33 de dosare pe tema...

Raiffeisen cere României să accepte negocieri asupra Legii dării în plată

Raiffeisen Bank International cere autorităților române să accepte negocieri ”pe teren neutru”, până pe 30 septembrie, pentru reanalizarea Legii dării în...

Eşalonări la plată a unor datorii pentru persoanele fizice şi juridice aflate în dificultate

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice acordă eşalonare la plată a unor datorii persoanelor fizice şi persoanelor juridice care se află în dificultate,...

Alocația de susținere a familiei nu va mai fi condiționată de plata taxelor și impozitelor locale

Acordarea alocației pentru susținerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreținere, nu va mai fi condiționată de plata...

Persoanele fizice care apelează la darea în plată nu vor plăti impozit pentru transferul de proprietate

Persoanele fizice care au dreptul la stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului...

Persoanele fizice și juridice beneficiază de o bonificație de 10% la plata integrală a impozitelor, până pe 30 iulie

Data până la care rădăuțenii, persoane fizice și juridice, beneficiază de o bonificație de 10% la plata integrală a sumelor reprezentate de  impozitele pe...

Curtea Constituţională, sesizată în legătură cu legea dării în plată

Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu legea dării în plată, în urma unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6. Este vorba despre...

Legea dării în plată a intrat în vigoare

Legea dării în plată a intrat vineri în vigoare, la 15 zile după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannnis şi publicată în Monitorul Oficial. Darea...