Cei patru elevi din județul Iași care au obținut media 10 la examenele naționale din acest an vor fi premiați miercuri, 15 iulie, în cadrul unei ceremonii organizate de Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași.
Evenimentul va avea loc de la ora 12:00, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, unde vor fi recompensați atât elevii, cât și profesorii și directorii unităților de învățământ din care aceștia provin.
La Evaluarea Națională, performanța absolută a fost reușită de Cezara Ștefăniu, absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași. Ea este singurul elev din județ care a obținut media 10 și se numără printre cei doar șapte absolvenți din România care au încheiat examenul cu punctaj maxim.
La examenul de Bacalaureat, alți trei absolvenți din județ au obținut media generală 10, performanță înregistrată la nivel național de numai 68 de candidați. Este vorba despre Daria-Maria Sfecliș, de la Colegiul Național Iași, Bianca-Andreia Balan, de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, și Naomi Pascal, de la Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei.
Fiecare dintre cei patru elevi va primi un premiu în valoare de 2.000 de lei, însoțit de diplome, cărți și tradiționalele coronițe ale excelenței. Totodată, profesorii care i-au pregătit și directorii unităților de învățământ vor fi recompensați simbolic, în semn de apreciere pentru contribuția lor la aceste rezultate deosebite.
Lista elevilor care au obținut media generală 10 la examenele naționale:
EVALUAREA NAȚIONALĂ
• Cezara Ștefăniu
Colegiul „Costache Negruzzi”
Director: Camelia Gavrilă
Limba și literatura română: Adriana Bozdoro
Matematică: Ioana Cătălina Anton
BACALAUREAT
• Daria – Maria Sfecliș
Colegiul Național
Director: Elena Calistru
Limba și literatura română: Antonina Bliorț
Matematică: Narcisa Căpităneanu
Fizică: Jean – Marius Rotaru
• Bianca – Andreia Balan
Colegiul „Mihail Sadoveanu” Pașcani
Director: Radu Ardeleanu
Limba și literatura română: Daniela – Carmen Mertic
Matematică: Adriana Anton
Chimie: Otilia Pintilie
• Naomi Pascal
Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei
Director: Brîndușa – Viorica Ciobanu
Limba și literatura română: Mihaela Irimie
Matematică: Cristina Vaman
Fizică: Viorel Dobrinescu