VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Autostrăzile pot reduce migrația și atrage investiții în Moldova, spun specialiștii

Dezvoltarea infrastructurii rutiere de mare viteză poate schimba radical viitorul economic al Moldovei. Autostrăzile A7 și A8 nu înseamnă doar drumuri mai rapide, ci și investiții, locuri de muncă, mobilitate și șanse mai mari pentru ca tinerii să rămână în regiune. Concluzia aparține invitaților ediției podcastului „Moldova vrea Autostradă”, difuzat de VIVA FM.

Directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Iași, sociologul Ciprian Iftimoaie, spune că lipsa infrastructurii moderne a contribuit la decalajele economice dintre Moldova și celelalte regiuni ale României, însă există premise ca situația să se schimbe.

Potrivit statisticilor prezentate în cadrul emisiunii, Iașul este cel mai dezvoltat județ din Moldova și unul dintre cele mai tinere din România din punct de vedere demografic. Specialiștii consideră că investițiile în infrastructură pot consolida acest avantaj și pot atrage noi investitori interesați de regiune.

La rândul său, medicul-șef al UPU-SMURD Iași, profesor universitar Diana Cimpoeșu, a atras atenția că dezvoltarea Moldovei trebuie privită în ansamblu, iar infrastructura rutieră și cea medicală sunt complementare.

Invitații podcastului au subliniat că beneficiile autostrăzilor nu se vor limita la reducerea timpilor de deplasare. O infrastructură modernă poate stimula investițiile, turismul, schimburile comerciale cu Republica Moldova și poate transforma Iașul într-un centru regional tot mai competitiv pentru afaceri, educație și servicii medicale.

Urmăriți întregul podcast aici:

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Autostrăzile pot reduce migrația și atrage investiții în Moldova, spun specialiștii

CSM Iași 2020 a început pregătirile pentru noul sezon din Liga Florilor. Ana Seabra a condus primul antrenament

AUDIO – Două analize simple pot depista la timp bolile de rinichi

InfoCons a lansat funcția S.O.S., cu numere de urgență din peste 170 de țări, accesibile și offline

Știri sugerate