Spitalul Județean Piatra Neamț a fost inclus oficial pe lista unităților medicale care derulează Programul național de diabet zaharat pentru pompe de insulină, sisteme de pompe de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei și sisteme capabile de funcționare în buclă închisă.

Această modificare permite pacienților eligibili – în special copiilor, tinerilor și studenților cu diabet zaharat tip 1 – să poată beneficia mai aproape de casă de tehnologii moderne pentru monitorizarea și tratamentul diabetului.
Conducerea spitalului a apreciat că “este un pas important pentru creșterea accesului la servicii medicale performante în județul Neamț și pentru reducerea drumurilor pe care pacienții erau nevoiți să le facă spre alte centre universitare sau spitale din țară”.