VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Proiectul pentru reînființarea cinematografului din Pașcani, respins de Consiliul Local

Proiectul privind reînființarea unui cinematograf în cadrul Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a fost respins în ședința Consiliului Local, după dezbateri în care aleșii s-au împărțit între necesitatea unei investiții în cultură și lipsa unui plan clar de funcționare.

Inițiativa prevedea achiziționarea unor echipamente moderne de proiecție și sonorizare, care ar fi permis organizarea de proiecții de film și alte activități culturale destinate publicului.

Directorul interimar al Casei de Cultură, Daniela Calistru, a atras atenția asupra dificultăților de implementare a proiectului. Aceasta a explicat că instituția se confruntă cu probleme de personal și că programul încărcat al sălii ar putea intra în conflict cu eventualele proiecții cinematografice.

În schimb, inițiatorii proiectului au susținut că un cinematograf ar reprezenta o investiție importantă pentru viața culturală a municipiului și ar putea găzdui atât proiecții de film, cât și activități educaționale. În timpul dezbaterilor au fost formulate și propuneri privind utilizarea spațiului pentru programe dedicate elevilor, inclusiv în cadrul proiectului „Școala Altfel” sau pentru proiecții cu caracter educativ și literar.

La vot, proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobat, după ce consilierii PNL s-au abținut. În aceste condiții, reînființarea cinematografului din Pașcani rămâne, cel puțin deocamdată, doar la stadiul de proiect.

Distribuie

Din aceeși categorie

Proiectul pentru reînființarea cinematografului din Pașcani, respins de Consiliul Local

Peste 300 de șoferi, amendați pentru viteză în ultima lună la Târgu Frumos. Polițiștii au reținut 28 de permise

„Vacanța (Re)creativă” revine la Iași. Cursuri gratuite pentru copii, în perioada 13 iulie – 28 august

Județul Suceava – locul 4 pe țară după rata de promovare la evaluarea naţională

Știri sugerate