VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Piața agroalimentară din Holboca, redeschisă după modernizare. Investiție de 450.000 de lei prin PJDES

Locuitorii comunei Holboca beneficiază, începând de acum, de o piață agroalimentară complet modernizată, în urma unei investiții de 450.000 de lei, realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Economico-Socială (PJDES), coordonat de Consiliul Județean Iași.

Proiectul reprezintă un exemplu de colaborare între autoritățile locale și cele județene, având ca obiectiv modernizarea infrastructurii și crearea unor condiții mai bune atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători.

Lucrările au inclus izolarea termică a clădirii și recompartimentarea spațiilor, instalarea unui sistem de climatizare și a unor vitrine frigorifice noi, precum și montarea de panouri solare care vor acoperi o parte importantă din consumul de energie electrică al pieței, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor de funcționare. Totodată, au fost refăcute grupurile sanitare și a fost instalat un sistem de supraveghere video, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirii.

Valoarea totală a investiției este de 450.000 de lei, din care 350.000 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de Consiliul Județean Iași prin PJDES, iar 100.000 de lei constituie contribuția Primăriei Holboca.

„Acest proiect este un exemplu concret al modului în care am gândit PJDES, ca pe un instrument prin care sprijinim comunele să facă investiții cu sens, utile și necesare comunităților. Împreună cu primăriile, schimbăm fața comunităților locale prin proiecte care răspund nevoilor reale ale oamenilor”, a declarat administratorul public al județului Iași, Andrei Cazacu.

Modernizarea aduce și un avantaj important pentru producătorii locali. Dacă până în prezent tarabele puteau fi închiriate doar zilnic, comercianții pot opta acum pentru un abonament lunar în valoare de 250 de lei, alternativ la taxa de 10 lei pe zi. Noul sistem le permite inclusiv să își depoziteze marfa în siguranță peste noapte.

Piața agroalimentară din Holboca va funcționa de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 15:00, iar duminica între orele 07:00 și 13:00.

Distribuie

Din aceeși categorie

Victor Romașcan din Suceava a cucerit primul loc la Marșul Factorilor Poștali România–Republica Moldova

USV a finalizat proiectul PNRR prin care a fost înființat Centrul Regional COACH – USV

Piața agroalimentară din Holboca, redeschisă după modernizare. Investiție de 450.000 de lei prin PJDES

Vacanța începe cu teatru, expoziții și muzică bună la Iași. Agenda culturală a ultimelor zile din iunie

Știri sugerate