În anul centenarului, Aeroportul Iași anunță lansarea oficială a primei ediții a Iași Airport Community Games, un campionat sportiv dedicat comunității aeroportuare.
Pentru prima dată, echipele și structurile care asigură funcționarea aeroportului zi de zi vor lăsa deoparte uniformele de serviciu și vor intra în competiție. Angajați din domenii precum handling, control vamal, companii aeriene sau controlul traficului aerian se vor întâlni pe terenul de sport, într-o competiție menită să consolideze spiritul de echipă.
Evenimentul se va desfășura pe parcursul a patru weekend-uri și va include patru discipline sportive. Participanții vor acumula puncte pe parcursul probelor, iar structura care va obține cel mai bun rezultat general va primi Trofeul Iași Airport Community Games.
Organizatorii transmit că această inițiativă își propune să aducă împreună oamenii din spatele operațiunilor aeroportuare și să transforme competiția într-o experiență de comunitate.