VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Peste 18.000 de participanți la Rocanotherworld 2026. Organizatorii au anunțat deja ediția de anul viitor

Festivalul Rocanotherworld 2026, desfășurat în perioada 19-21 iunie la Gramma Wines, în Bârnova, județul Iași, și-a încheiat cea de-a XI-a ediție, reunind peste 18.000 de participanți. Evenimentul și-a consolidat astfel statutul de platformă dedicată muzicii, artei contemporane și dialogului cultural.

Ediția din acest an a atras un public divers, cu o prezență semnificativă a tinerilor, elevii și studenții reprezentând aproximativ 70% dintre participanți. Festivalul a adus împreună artiști consacrați și nume emergente, promovând conexiunea autentică, curiozitatea și solidaritatea – valori definitorii pentru Rocanotherworld.

Timp de trei zile, cele trei scene ale festivalului au găzduit un maraton artistic ce s-a întins din după-amiază până târziu în noapte. Publicul a avut ocazia să urmărească recitaluri și performance-uri susținute de Alternosfera, Vița de Vie, om la lună, Robin and the Backstabbers, COJO, Taxi, HVNDS, Nuanțe, Adam’s Nest, Vlad Corb, Helda, A-C Leonte, Bob Ramanka, Emo Reunion, Dood, Alien și Donisan.

Prin programul educațional și de mentorat Roca Camp, organizatorii au oferit o platformă de promovare și pentru reprezentanți ai noului val muzical, printre care L’Encore, Mădălina, Fier Vechi, Liquid Wednesday și Mizantrop.

În paralel cu programul muzical, spațiul festivalului a fost animat de instalații de artă contemporană și experiențe imersive integrate în peisajul viilor de la Gramma Wines. Curatoriate de Andrei Cozlac și realizate în cadrul New Media District / RCW 26, proiectele prezentate au inclus instalațiile „Almost Enough” (Claudia Ungureanu), „Re-scream” (Matei Laic), „Bubbling” și „Feelings” (Georgea Dura), precum și „Am sărit dintr-una într-alta” (Cezara Pâțâligă).

O noutate a ediției a fost programul-pilot Community Run, în cadrul căruia zeci de participanți au alergat prin viile de la Gramma Wines. Taxele de înscriere au fost direcționate integral către inițiativa „Ai Cumva o Păturică?”, dedicată sprijinirii adăposturilor de animale din județul Iași. Participanții au contribuit suplimentar prin donații constând în hrană, pături, litiere și nisip pentru animale.

Seria de dialoguri organizată la Grădinile Palas a adus în prim-plan teme precum susținerea artiștilor tineri, independența culturală și dezvoltarea infrastructurii culturale urbane. Conversațiile au reunit artiști, curatori, intelectuali, arhitecți și membri ai publicului, într-un exercițiu de reflecție și colaborare culturală.

Festivalul și-a păstrat angajamentul față de accesibilitate, oferind reduceri pentru elevi și studenți, acces gratuit copiilor sub 12 ani și persoanelor cu dizabilități. De asemenea, caracterul pet-friendly al evenimentului a adus la festival zeci de participanți însoțiți de animalele lor de companie.

„Această ediție a demonstrat încă o dată puterea comunității și a valorilor comune. Mulțumim publicului care a venit cu deschidere, artiștilor care au livrat emoție autentică și tuturor partenerilor care au făcut posibil acest festival. Ne bucurăm să știm că, odată cu noi, crește o nouă generație de public și artiști și că în jurul festivalului există atâta solidaritate. Ne revedem între 18 și 20 iunie 2027!”, au transmis organizatorii.

Cea de-a XII-a ediție a festivalului Rocanotherworld va avea loc în perioada 18-20 iunie 2027. Organizatorii au pus deja în vânzare biletele super early bird pentru evenimentul de anul viitor.

Partener media: Viva FM

Distribuie

Din aceeși categorie

Clubul Delmadi Piatra Neamț, rezultate meritorii la Campionatul Național de înot pentru copii de 10 ani

Peste 18.000 de participanți la Rocanotherworld 2026. Organizatorii au anunțat deja ediția de anul viitor

Echipamente moderne, în valoare de peste 3,2 milioane de lei, puse în funcțiune la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava

Restricții de circulație pe Aleea Cimitirul Evreiesc din Iași. Carosabilul intră în reparații pe timpul nopții

Știri sugerate