Autostrada Unirii A8 nu mai este privită doar ca o legătură între Moldova și Transilvania, ci ca parte a unui coridor european de transport cu impact regional major. Aceasta a fost una dintre concluziile importante ale Forumului Economic de la Iași, eveniment la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, diplomați și factori de decizie din România, Republica Moldova, Polonia și Germania.
Președintele Asociației Moldova Vrea Autostradă, Flaviu Manea, consideră că noul context geopolitic obligă regiunea să gândească infrastructura la scară mult mai mare.
În cadrul dezbaterilor au fost abordate și proiectele de conectare cu Republica Moldova, inclusiv continuarea autostrăzii de la Ungheni spre Chișinău și modernizarea infrastructurii feroviare dintre cele două state.
Vicepreședintele Asociației Moldova Vrea Autostradă, Adrian Covăsneanu, a subliniat că autoritățile de la Chișinău sunt deja pregătite pentru viitoarele conexiuni europene.
Participanții la forum au evidențiat că dezvoltarea economică a regiunii depinde de integrarea infrastructurii rutiere, feroviare și logistice într-o strategie comună pentru întreaga zonă estică a Uniunii Europene.