VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Discuții în vederea construirii unui stadion nou, în zona metropolitană a municipiului Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE ȘOLDAN, a inițiat discuții pentru a prelua un teren din zona metropolitană a municipiului reședință, în vederea construirii unui stadion nou.

Demersul survine condițiilor impuse de către primarul VASILE RÎMBU, pe care ȘOLDAN le consideră “inacceptabile”.

Principala divergență este prețul de transfer al celor 3 hectare de lângă sala polivalentă, evaluat de Primărie la 15 milioane de euro, dar considerat exagerat de Consiliul Județean.

În replică la nemulțumirile lui ȘOLDAN, RÎMBU a răspuns că “trebuie analizată perspectiva de a concesiona infrastructura actuală a stadionului Areni pe un anumit număr de ani, corelată cu un program clar de investiții”.

În ceea ce privește realizarea unui nou stadion, primarul a propus o asociere în care administrația locală să pună la dispoziție terenul și utilitățile, iar investitorul – fie el privat, fie Consiliul Județean sau Compania Națională de Investiții – să asigure finanțarea construcției.

RÎMBU a adăugat că o asemenea asociere s-ar putea face “în condiții de egalitate și parteneriat corect, însă doar după ce au fost epuizate toate posibilitățile de accesare a fondurilor europene sau guvernamentale”.

Până când în municipiul Suceava va fi construit un stadion nou, echipele locale de fotbal Cetatea și cea feminină USV vor folosi, în continuare, stadionul „Areni”, dat în folosință în urmă cu 63 de ani.

Distribuie

Din aceeși categorie

Semafoarele din Podu Roș vor funcționa permanent în vacanța de vară. Autoritățile adaptează traficul la noile valori de circulație

Medicii rezidenți din Iași vor avea propria structură de reprezentare în cadrul Colegiului Medicilor

Începe digitalizarea Spitalului de Neurochirurgie din Iași: prima plată prin PNRR a fost efectuată

ANAF a blocat salvarea Politehnicii Iași. Primăria își mută proiectul fotbalistic în Liga a III-a

Știri sugerate