VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

3 poduri importante din judeţul Suceava vor fi modernizate

Consiliul Județean Suceava a aprobat la sfârșitul săptămânii trecute documentațiile de intervenție pentru modernizarea podurilor dintre Udești și Verești, din Roșcani și din Panaci.

Aceste construcții se află în stări avansate de degradare, având în vedere că nu au mai fost refăcute de zeci de ani.

Lucrările vor include consolidarea infrastructurii și suprastructurii podurilor, înlocuirea grinzilor existente cu grinzi prefabricate din beton precomprimat, refacerea căii de rulare și a trotuarelor, montarea parapetelor de siguranță, precum și lucrări de protecție și stabilizare a albiei râului.

La Panaci, podul actual va fi demolat cu totul, urmând a fi construit altul nou.

Potrivit documentațiilor administrației județene, valoarea totală a investițiilor este de 14 milioane de euro.

„Sunt lucrări care țin direct de siguranța oamenilor și de legăturile rutiere dintre comunități.”, a precizat Gheorghe Șoldan, preşedintele Consiliului Județean Suceava.

Distribuie

Din aceeși categorie

USV organizează Săptămâna internațională 2026 – Connecting Ideas, Crossing Borders

Eveniment dedicat pasionaților de motociclete, în Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț

Concert dedicat lui Beethoven la Iași. Lawrence Foster și Alexandra Conunova urcă pe scena Casei de Cultură a Studenților

O nouă ediție a Școlii de Vară, la Școala Populară de Artă Piatra Neamț

Știri sugerate