Consiliul Local Suceava va analiza, în ședința de joi – 28 mai, proiectul propus de către primarul VASILE RÎMBU referitor la creșterea cu 21% – reprezentând taxa pe valoarea adăugată – a tarifelor și chiriilor practicate în piețele agroalimentare și Complexul Comercial Bazar.

Măsura – care ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie – este impusă de funcționarea noii societăți comerciale Administrația Piețelor S.A., prin care au fost transferați de la Primăria Suceava 82 de angajați, astfel încât municipalitatea să se încadreze în numărul maxim de personal admis de legislația în vigoare.
RÎMBU a menționat că modificarea nu reprezintă o majorare a tarifului de bază net aprobat de Consiliul Local, “ci este exclusiv reflectarea unei obligații fiscale legale, corelată cu noul statut juridic al operatorului economic”.
Totodată, el propune transferul raporturilor contractuale existente de la nivelul Primăriei către Administrația Piețelor S.A. prin acte adiționale, pentru asigurarea continuității activității comerciale.
Tot în ședința de joi, VASILE RÎMBU va prezenta consilierilor locali proiectul de actualizare a chiriilor pentru locuințele care aparțin domeniului public sau privat al municipiului Suceava, locuințele de serviciu, locuințele de intervenție și căminele pentru salariați.