Semnarea contractelor pentru cele două loturi ale Autostrăzii A7 dintre Pașcani și Suceava reprezintă una dintre puținele vești bune pentru infrastructura rutieră din Moldova. După întârzieri de peste un an, CNAIR a parafat în sfârșit contractele, într-un context în care regiunea continuă să piardă timp și oportunități economice din cauza lipsei conexiunilor rapide cu restul țării.
În cadrul podcastului „Moldova vrea Autostradă”, difuzat la Viva FM, investitorul și antreprenorul Marius Alexe a declarat că regiunea Moldovei are un potențial uriaș, dar rămâne blocată de infrastructură și de lipsa investițiilor strategice.
Acesta a subliniat faptul că antreprenorii din regiune suportă costuri logistice mult mai mari decât companiile din vestul țării și că lipsa autostrăzilor a determinat multe investiții să ocolească Moldova.
În același timp, reprezentanții industriei tehnologice atrag atenția că infrastructura modernă nu mai înseamnă doar drumuri, ci și energie, transport feroviar și conectivitate inteligentă.
Alex Maftei, Innovation Manager în industria automotive:
În prezent, mai multe proiecte importante din Moldova sunt blocate în contestații sau proceduri administrative, existând inclusiv riscul pierderii unor finanțări europene.