VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Misiunile pentru salvarea persoanelor rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au continuat și pe timpul nopții

Zece persoane, printre care și trei copii, au avut nevoie de sprijinul pompierilor pentru a-și putea continua deplasarea, după ce au rămas înzăpezite cu autoturismele.

Prima intervenție a avut loc pe drumul dintre localitățile Ripiceni și Stânca, unde un autoturism în care se aflau doi adulți și un copil a ajuns în șanțul de pe marginea carosabilului, din cauza stratului de zăpadă depus. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială șenilată. Aceștia au reușit să scoată autoturismul din șanț, iar ocupanții și-au putut continua drumul spre Vama Stânca–Costești, după ce drumul a fost degajat de utilajele de deszăpezire.

Alte șapte persoane, aflate în două autoturisme, au solicitat ajutorul pompierilor după ce au rămas înzăpezite pe DJ 282, între localitățile Drăgușeni și Mihail Kogălniceanu.

Unul dintre autoturisme, în care se aflau trei adulți și doi copii, nu a putut fi scos din zăpadă. Persoanele au fost preluate de pompierii din cadrul Stației Săveni și transportate în municipiul Botoșani, la rude. Cel de-al doilea autoturism a fost scos din zăpadă, iar ocupanții acestuia au reușit să se întoarcă în siguranță la domiciliu.

În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne, drumarii, autoritățile locale, precum și celelalte instituții cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo extreme acționează în sistem integrat pentru a asigura un răspuns prompt solicitărilor cetățenilor.

Reamintim faptul că județul Botoșani se află sub incidența unui Cod galben de vânt puternic, valabil până astăzi, la ora 10.00.

Distribuie

Din aceeși categorie

Tragedie la Ipotești: elev de 14 ani decedat în timpul orei de educație fizică

AUDIO – Alexandru Covaşă, noul consilier de comunicare al primarului Sucevei

Spitalul Județean a lansat de comunicare, prin WhatsApp, pentru semnalarea problemelor legate de activitatea unității medicale

31 elevi și 10 cadre didactice din județ sunt blocați în Orientul Mijlociu

Știri sugerate