VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Evenimentul „Dialog comunitar – Hai să vorbim despre Viitorul Verde!”, organizat de AJSPT Suceava

Asociația Județeană Sportul pentru Toți (AJSPT) Suceava organizează evenimentul „Dialog comunitar – Hai să vorbim despre Viitorul Verde!”, care va avea loc miercuri, 26 noiembrie 2025, de la ora 14:00, la Hotel Continental din Suceava.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului european Placemaking for Climate Mitigation (PCM – 101146716), finanțat prin programul Erasmus+ și implementat în parteneriat cu BG Be Active Association (Bulgaria) și Among (Grecia), fiind susținut local de un nucleu extins de instituții, organizații și profesioniști care contribuie activ la dezvoltarea sustenabilă a județului.

Printre partenerii locali se numără: Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Consiliul Județean Suceava, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava, Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, Direcția Silvică Suceava, Facultatea de Silvicultură Suceava, CJRAE Suceava, ADI Deșeuri Suceava, Organizația Institutul Bucovina, precum și reprezentanți ai mass-mediei locale și ai societății civile.

Evenimentul își propune să creeze un spațiu dedicat dialogului deschis și colaborativ între autorități, specialiști, educatori, ONG-uri, instituții media și cetățeni preocupați de viitorul comunității.

Discuțiile vor pune în prim-plan teme precum protecția mediului, calitatea aerului, gestionarea responsabilă a resurselor naturale, placemaking-ul și rolul acestuia în revitalizarea comunităților, sănătatea urbană și responsabilitatea colectivă în contextul schimbărilor climatice.

Participanții vor avea ocazia să ia parte la un dialog structurat cu experți locali, urmat de ateliere interactive dedicate identificării de soluții și inițiative aplicabile la nivel local. Aceste sesiuni vor încuraja gândirea critică, colaborarea și implicarea activă în proiecte care sprijină dezvoltarea comunităților verzi și informate.

„Evenimentul se va încheia cu Green Social Dinner & Awards, un moment de socializare informală în care vor fi recunoscute și celebrate „Școlile Verzi” din județul Suceava, instituții care s-au remarcat prin promovarea educației ecologice și a sustenabilității în comunitate.”, a precizat președinte AJSPT Suceava, prof. Mihai ANDROHOVICI.

Distribuie

Din aceeși categorie

Tragedie la Ipotești: elev de 14 ani decedat în timpul orei de educație fizică

AUDIO – Alexandru Covaşă, noul consilier de comunicare al primarului Sucevei

Spitalul Județean a lansat de comunicare, prin WhatsApp, pentru semnalarea problemelor legate de activitatea unității medicale

31 elevi și 10 cadre didactice din județ sunt blocați în Orientul Mijlociu

Știri sugerate