VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Corala „Ciprian Porumbescu” organizează turneul „Christmas around the world”

Corala „Ciprian Porumbescu”, sub bagheta dirijorului Alexandru Semeniuc, continuă tradiția celor peste 250 de concerte susținute în Elveția, Italia, Franța și Germania, organizând primul turneu național de Crăciun: un program muzical dedicat sărbătorilor de iarnă, ce unește oameni, culturi și inimi.

Spectacolul „Christmas around the world” va fi prezentat în șase orașe din regiunea Moldovei: Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Vatra Dornei, Târgu Neamț și Suceava.

Conceptul artistic conceput de managerul Ionuț-Vichentie Ilisoi prezintă tradițiile muzicale ale Crăciunului, incluzând atât colinde românești, cât și cântece internaționale care vestesc Nașterea Mântuitorului.

Cântecele, interpretate în limbile originale, oferă publicului o perspectivă amplă asupra diversității culturale și spirituale care definește sărbătoarea Crăciunului în diferite regiuni ale lumii.

Programul cuprinde piese precum „La Vitleem colo-n jos”, „Steaua sus răsare”, alături de piese festive din repertoriul internațional: „Noel, c’est l’amour” sau „Jingle Bells”.

Accesul copiilor sub 7 ani nu este permis.

Corala „Ciprian Porumbescu” este prima formație corală mixtă din România care a obținut patru medalii de aur la cele mai prestigioase competiții corale mondiale: două medalii de aur la World Choir Games – Coreea de Sud, 2023 și două medalii de aur la European Choir Games – Danemarca, 2025.

În august 2025, Corala „Ciprian Porumbescu” a fost inclusă în Top 50 mondial Interkultur la două categorii – Mixed Choirs și Folklore A Cappella – o recunoaștere internațională a excelenței artistice și a identității sale sonore unice.

Bilete pe: https://www.iabilet.ro/bilete-turneu-christmas-around-the-world-corala-ciprian-porumbescu-117998/

Dirijor: ALEXANDRU SEMENIUC
Pian: OLIVIA MARȚINCU
Regie sunet: DANIEL ANECULĂESEI
Concept & Manager: IONUȚ-VICHENTIE ILISOI

Distribuie

Din aceeși categorie

EXERCIȚIU: misiuni de salvare contracronometru în caz de explozie, incendiu și accident chimic

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum (ediția 2026) – volume în concurs

Intervențiile pompierilor pe timpul codului de vânt

Bărbat reținut pentru trafic de droguri de risc și operațiuni cu psihoactive

Știri sugerate