VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Varianta ocolitoare a municipiului Fălticeni, la stadiul de pregătire pentru scoatere la licitație

Proiectul variantei ocolitoare a municipiului Fălticeni este la stadiul de pregătire pentru scoatere la licitație.

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE ȘOLDAN, ne-a declarat că traseul șoselei a fost schimbat, pentru a evita zonele de mediu protejate.

Varianta de ocolire a municipiului Fălticeni este un proiect anunțat de peste două decenii de către politicienii care s-au perindat la putere.

Conform noului proiect, șoseaua de centură ar urma să aibă o lungime de 8 kilometri, pe traseul intersecția Spătărești – Drumul Miresei – Poarta Rădășenilor – iazurile de la ieșirea spre Bunești.

Pe această porțiune vor fi amenajate 4 pasaje rutiere, un viaduct, o intersecție la nivel și două parcări.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 30 de milioane de euro.

„Îmi doresc să parcurgem cât mai repede etapele de avizare și să lansăm până la sfârșitul acestui an licitația pentru proiectarea și execuția variantei ocolitoare de la Fălticeni.”, a precizat Şoldan.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate