VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Parteneriat între CJ Suceava și CNAIR, pentru execuția variantei de ocolire a orașului Gura Humorului

În ședința de astăzi, Consiliul Județean (CJ) Suceava a aprobat parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru proiectarea și execuția variantei de ocolire a orașului Gura Humorului.

Conform proiectului de hotărâre, Compania va fi responsabilă cu exproprierile de teren, accesarea finanțării din fonduri europene, monitorizarea și urmărirea lucrărilor și preluarea în administrare, iar Consiliul Județean cu auditul de siguranță rutieră, documentațiile cadastrale, obținerea avizelor și acordurilor, derularea achizițiilor, monitorizarea și implementarea proiectului, decontarea lucrărilor executate și monitorizarea pe perioada de garanție a lucrărilor.

Viitoarea variantă de ocolire Gura Humorului va avea o lungime de 10 kilometri și o valoare estimată la 540 de milioane de euro.

Distribuie

Din aceeși categorie

Tragedie la Ipotești: elev de 14 ani decedat în timpul orei de educație fizică

AUDIO – Alexandru Covaşă, noul consilier de comunicare al primarului Sucevei

Spitalul Județean a lansat de comunicare, prin WhatsApp, pentru semnalarea problemelor legate de activitatea unității medicale

31 elevi și 10 cadre didactice din județ sunt blocați în Orientul Mijlociu

Știri sugerate