VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Pas important pentru realizarea centurii ocolitoare a Fălticeniului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe ȘOLDAN, a anunţat că proiectul variantei ocolitoare de la Fălticeni, care stagna până acum câteva luni, a primit avizul de siguranță rutieră în Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„E un prim pas foarte important în demersurile noastre de a vedea dus la bun sfârșit acest proiect major de infrastructură despre care se vorbește de prea mulți ani.

Până în urmă cu câteva luni, traseul inițial al variantei ocolitoare traversa o zonă protejată din rețeaua Natura 2000, ceea ce risca să blocheze proiectul.

Împreună cu primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, cu proiectanții și reprezentanții DRDP Iași, am reușit să repoziționăm traseul, evitând complet aria protejată.

Această modificare a deblocat rapid întreaga procedură de avizare și iată că vorbim astăzi deja de o primă comisie tehnico-economică, unde obținem validarea din punct de vedere al siguranței rutiere a traseului variantei ocolitoare.

Sper să ajungem cât mai repede în etapa finală, când vom vedea utilajele la lucru.

Deși, trebuie să fim realiști, nu se va întâmpla peste noapte.

Dar am făcut pași concreți înainte.

De altfel, tot ce a ținut de noi am făcut.”, a declarat Şoldan.

Varianta ocolitoare va avea aproximativ 8,3 km, traseul fiind în mare parte pe raza municipiului Fălticeni, dar și a comunelor Fântâna Mare, Baia și Rădășeni.

Distribuie

Din aceeși categorie

FILIT 2025, o ediție de neratat cu peste 200 de evenimente

MOPAN Suceava a sărbătorit Ziua Mondială a Pâinii și a lansat noua gamă “Pâinea Bună”

Restricții ale traficului pentru manifestațiile de Sărbătorile Iașului

Peste 217 mii de persoane au călătorit, în luna septembrie, din și spre Aeroportul Iași

Știri sugerate