VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Gala aniversară „Florile Ceahlăului 35”, pe 28 martie

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț a anunțat organizarea Galei aniversare „Florile Ceahlăului 35”, un eveniment dedicat laureaților festivalului concurs cu aceleași nume.

În acest an, festivalul tradițional a fost înlocuit cu o gală specială, răspunzând dorinței foștilor premianți de a reveni pe scenă.

Evenimentul va avea loc pe 28 martie, de la ora 18, la Casa de Cultură din Piatra Neamț.

Invitată de onoare a galei este Matilda Pascal Cojocărița, și ea fostă laureată a festivalului.

În cadrul spectacolului, ansamblul „Floricică de la Munte” va prezenta momentul „Azi, în sat, e nuntă mare!”, program dedicat căsătoriei, unul dintre cele patru Praguri ale ciclului vieții (alături de naștere, botez și moarte)..

Biletele, în valoare de 30 de lei, pot fi achiziționate de la sediul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” sau de la Casa de Cultură.​

Distribuie

Din aceeși categorie

Înotătoarea Sara Mircea, de la Clubul Delmadi Piatra Neamț, s-a calificat la Campionatul Național

Au început înscrierile în învățământul primar pentru anul școlar 2026 – 2027

Asociația „Om și Copac” finalizează proiectul „Re-Wild” – Conectarea Tinerilor cu Natura pentru dezvoltarea Rezilienței

AUDIO – Cușnir: „Încasarea despăgubirii pentru demolarea garajului meu nu este corectă și morală”

Știri sugerate