VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

AUDIO – Cușnir: „Încasarea despăgubirii pentru demolarea garajului meu nu este corectă și morală”

O firmă la care este acționar viceprimarul municipiului Suceava, DAN CUȘNIR, a încasat despăgubiri după demolarea unui garaj de pe strada Ștefan Tomșa, în timpul mandatului fostului primar ION LUNGU.

În ședința de astăzi a Consiliului Local Suceava, CUȘNIR a recunoscut – la interpelarea consilierului MIHAI ANGHELEA – că firma, nu el personal, a primit banii, fără să spună care a fost valoarea despăgubirii.

Ba chiar CUȘNIR a remarcat că “nu este corectă și morală această despăgubire”, dar nu a menționat de ce nu a returnat banii către bugetul local.

MIHAI ANGHELEA i-a răspuns, ironic, lui DAN CUȘNIR că pentru returnarea banilor s-ar putea adresa Serviciului Juridic al Primăriei Suceava.

Reamintim că, în timpul mandatului de primar al lui ION LUNGU, sucevenii cărora li se demolau garajele primeau despăgubiri între 2.000 și 5.000 de euro, lucru care de când a venit la conducerea orașului VASILE RÎMBU nu se mai întâmplă.

Distribuie

Din aceeși categorie

Competiția națională de descarcerare și de acordarea primului ajutor calificat și-a desemnat câștigătorii 

Bucovina Dog Show 2026, o nouă ediție, la Shopping City Suceava, în perioada 16 – 17 mai

AUDIO – Consiliul Județean şi Primăria vor administra noua Sală Polivalentă din Suceava

Rîmbu: „Esplanada centrală a Sucevei va fi reconfigurată estetică și funcțional”

Știri sugerate