VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Expoziția „Țesături metalice metaforice”

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 16-30 martie 2025, în spațiul Colecției de Artă (alăturat Galeriei de Artă „Ștefan Luchian”), expoziția  de artă contemporană „Țesături metalice metaforice”, a artiștilor Ștefan și Lucia Bîlba, din Chișinău, Republica Moldova.

Expoziția reunește lucrări ce îmbină forța expresivă a metalului cu delicatețea fibrelor textile și vibrația cromatică a picturii. Sub semnătura artistului Ștefan Bîlba, sculpturile și instalațiile explorează dinamica dintre materialitatea dură a metalului și subtilitatea simbolică a formelor, transformând elementele industriale în compoziții lirice. Lucrări precum „Simfonia argintie”, „Oda metalului” sau „Peregrinări” propun o incursiune în sonoritățile vizuale ale metalului, în timp ce „Păsările copilăriei mele” și „Închinarea magilor” reflectă un univers mitologic și spiritual. 

Complementar, artista Lucia Bîlba aduce un contrast poetic prin goblenuri minuțios lucrate și picturi vibrante ce rezonează cu tematica expoziției. Opere precum „Veșnicie”, „Interferențe” și „Pomul Vieții” sugerează un dialog între materialele moi și cele dure, între tradiție și contemporaneitate. 

Întregul demers artistic compune o țesătură metaforică între trecut și prezent, între natură și tehnologie, între efemer și peren. Fiecare lucrare devine astfel o verigă într-un lanț de expresii artistice, unde metalul, lemnul, textilele și culorile se împletesc într-un discurs plastic profund și autentic.

Curatorul expoziției este artistul vizual Liviu Șoptelea. Lucrările vor fi prezentate de muzeograful Ana Coșereanu, masterand al Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași.

Vernisajul are loc duminică, 16 martie 2025, ora 11.30. Accesul este gratuit, iar expoziția va putea fi vizitată zilnic, între 09.00-16.30.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate