Echipele municipalității ieșene au intervenit în cursul zilei de ieri, noaptea trecută trecută și toată dimineața pentru a preveni apariția poleiului, astfel încât să asigure condiții decente pentru traficul rutier și pentru mijloacele de transport public.
Astfel, nu au fost sesizate probleme deosebite din cauza poleiului, informează autoritățile.
Citadin SA, companie care asigură coordonarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași, a intervenit duminică, 2 februarie, între orele 8:00 și 20:00, în special în zonele înalte ale orașului, cu 33 de angajați și șase autobasculante, 16 sărărițe, patru tractoare și un încărcător frontal.
În cursul nopții trecute, între orele 20:00 și 8:00, Citadin SA a continuat să lucreze cu 28 de angajați și șase autobasculante, 21 sărărițe, două tractoare și un încărcător frontal.
În cursul zilei de ieri echipele Citadin SA au utilizat 46 de tone de clorură de sodiu și o tonă de clorură de calciu, iar noaptea trecută încă 114 tone de clorură de sodiu și o tonă de clorură de calciu.
Citadin SA rămâne la stradă, are utilajele și echipele de intervenție pregătite și patrulează și intervine unde este cazul în tot orașul, iar Salubris SA a intervenit încă de la prima oră pe trotuare și alei pietonale, mai informează municipalitatea.
Citește și: Catalin Urtoi nu renunță la funcția de președinte CA al CNIR
Citește și: Classix Festival, ediția cu numărul VI la Iași
Vizitează și: Facebook Viva FM