VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Podul de la Zvoriștea va fi demolat și reconstruit

Podul de la Zvoriștea, de peste râul Siret, va fi demolat și reconstruit, după 90 de ani de utilizare.

Podul se află într-un stadiu avansat de degradare, nemaiprezentând siguranță în exploatare.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul de lucrări cu câștigătoarea licitației – asocierea condusă de firma Freyrom București.

Contractul, în valoare de 9 milioane de euro, are o perioadă de 3 ani, în tot acest timp urmând să se circule pe o variantă provizorie, amenajată în aval, la o distanță de aproximativ 340 de metri.

Podul de la Zvoriștea va fi reconstruit pe același amplasament, va avea o lungime de 170 de metri și o lățime de 12 metri, cu trotuare pe ambele părți.

În ceea ce privește accesul, rampele podului vor fi extinse, iar albia râului Siret va fi curățată și reprofilată pe o lungime de 100 de metri, atât în amonte, cât și în aval.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate