VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Angajați disponibilizați de Consiliul Județean și Primăria Suceava

După un an plin de cheltuieli electorale mai mult sau mai puțin justificate, administrația publică suceveană se confruntă cu mari dificultăți financiare.

Iar printre soluțiile avute în vedere, în urma auditurilor interne efectuate, se numără și diminuarea numărului de angajați.

Consiliul Județean Suceava ar urma să disponibilizeze, în perioada următoare, nu mai puțin de 60 angajați din aparatul propriu, ceea ce înseamnă aproape 30 % din total.

De asemenea, la Primăria Suceava organigrama va fi diminuată cu 20 angajați care cumulează pensia cu salariul.

Acestora nu le-au mai fost prelungite contractele de muncă.

Printre cei vizați se numără directorul economic – ELISABETA VĂIDEANU, șefa Serviciului Resurse Umane – MIRELA DZIBINSCHI și directorul Serviciului Complex Bazar – GHEORGHE CUSIAC.

Distribuie

Din aceeși categorie

Ambulanță din Botoșani, implicată într-un accident în județul Iași

Sunt printre cei mai buni din lume! Hyperion a obținut INSPIRE AWARD, locul 2, la competiția de robotică din SUA

Val de căldură în Moldova: temperaturile vor ajunge la 33 de grade

Iașul devine capitala ceramicii tradiționale! Târgul „CUCUTENI – 5000”, în Parcul Copou, între 26 și 28 iunie

Știri sugerate