VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Scaner pentru verificareaTIR – urilor, în Vama Siret

Punctul de Trecere a Frontierei Siret a fost dotat cu un scaner fix pentru verificarea rapidă a TIR – urilor.

Proiectul, finanțat din fonduri europene, va mări capacitatea de procesare din vamă până la 500 de camioane pe sens de mers, în decurs de 24 de ore.

Până la sfârșitul anului va mai fi instalat la Siret și un sistem de scanare cu raze X pentru autoturisme, care va permite efectuarea a 24 de scanări pe oră.

Toate aceste scanere vor permite un control mai precis al mărfurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane, fără deschiderea acestora.

Selectarea pentru control prin scanare va fi efectuată în urmau unei analize de risc, pe baza informațiilor deținute de Autoritatea Vamală.

Conform Master Planului General de Transport al României, punctul de trecere a frontierei Siret se regăseşte în cele mai importante 10 puncte de trecere a frontierei din România, fiind un punct cheie strategic al graniţei României şi pe cale de consecinţă al Uniunii Europene.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate