VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Mai mulţi ieşeni vor beneficia de gratuitate pe transportul public

Primăria Iaşi a elaborat un proiect de hotărâre vizând lărgirea gamei categoriilor eligibile în a beneficia de gratuitate pe transportul public.

„Prin adresa nr. 22013 din 16 iulie 2018, Direcţia de Asistenţă Socială propune acordarea de gratuităţi pentru transportul public local persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani care nu îndeplinesc condiţiile legale de acordare a pensiei”, se arată în proiect.

Ar fi vorba despre 1.500 de persoane şi de un efort bugetar lunar de 105.000 de lei.

În acest moment, beneficiază de transport gratuit persoanele pensionate cu vârsta peste 65 de ani domiciliate în municipiul Iaşi, dar şi cele cu vârsta de până în 65 de ani, dar ale căror pensii sunt mai mici decât salariul minim brut pe țară.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/10/15/concert-extraordinar-la-iasi-pe-18-octombrie/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Iașul atrage 726 de milioane de lei prin PNRR pentru modernizarea școlilor. Investiții record în infrastructura educațională

Primăria Roman a demarat construirea noii grădinițe de pe strada Renașterii

AUDIO – Şoldan: Compania Wizz Air nu se retrage de pe Aeroportul Suceava

Primăria Suceava va împrumuta peste 13 milioane de lei pentru co-finanțarea unor proiecte europene

Știri sugerate