VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Concert extraordinar la Iaşi, pe 18 octombrie

Cu ocazia Sărbătorilor Iașului, Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași îi invită pe locuitorii orașului și nu numai la un concert extraordinar organizat în cinstea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Astfel, pe data de 18 octombrie, de la ora 19:00, în Piața Palatului Culturii din Iași, vor urca pe scenă cei 3 Tenori Ieșeni, alături de legendara trupă Holograf, Nico, Luminița Anghel, Raluca Știrbăț și maestrul Daniel Jinga, acompaniați de Corul Marii Uniri, Corul de Copii al Municipiului Iași și Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt”.

Ieșenii sunt așteptați în număr cât mai mare la acest eveniment, accesul fiind liber.

Spectacolul va fi încheiat, ca în fiecare an, cu un foc de artificii.

 

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

ANAF a blocat salvarea Politehnicii Iași. Primăria își mută proiectul fotbalistic în Liga a III-a

Încă 35 de cupluri care aniversează 50 de ani de căsnicie, premiate de Primăria Botoșani

Tabără pentru copii premianți din sistemul de protecție socială, finanțată de Consiliul Județean Suceava

Clase inteligente, laboratoare moderne și mobilier nou în 107 școli din județul Iași

Știri sugerate