VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

A fost inaugurată clădirea noii secții de oncologie a Spitalului Judeţean

Spitalul Clinic Județean Suceava a inaugurat astăzi clădirea noii secții de oncologie, o investiție de 10 milioane de euro, finanțată de Consiliul Județean.

Capacitatea pavilionului este de 83 de paturi, incluzând atât ambulatoriul de specialitate, cât și îngrijiri paliative.

Lucrările au fost executate de firma „Antramicons” Pojorâta.

Managerul unităţii medicale, ALEXANDRU CALANCEA, a declarat că, deocamdată, secția oncologie este deservită de 2 medici, dar că se află în discuții avansate pentru angajarea altor 3.

 

Prezent la inaugurarea de astăzi, președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE FLUTUR, a remarcat valoarea investiției, precum și importanța activității Facultății de Medicină de la Suceava.

 

 

Șefa secției de oncologie Suceava, DOINA GANEA MOTAN, apreciază că noul pavilion, inaugurat astăzi, va contribui la creșterea calității actului medical pentru pacienți.

Ea a declarat că dotările moderne se vor împleti cu determinarea personalului medical, astfel încât suferințele bolnavilor să fie alinate.

 

Noua secție de oncologie Suceava va funcționa efectiv începând din primăvara anului viitor, după obținerea tuturor avizelor.

În evidențele secției figurează aproximativ 15.000 de pacienți.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate