VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Miercuri se decernează Premiului Naţional de Istorie Nicolae Iorga Botoşani, ediția 2023

Miercuri, 5 iunie, la ora 13, va avea loc Decernarea Premiului Naţional de Istorie Nicolae Iorga Botoşani, ediția 2023, acordat de Primăria Botoșani și Consiliul Local. Evenimentul va avea loc în Sala de Conferințe din clădirea CEC Botoșani – sediul provizoriu al Muzeului de Istorie, organizatorul principal al Zilelor Nicolae Iorga Botoșani 5/6 iunie 2024.

Laureatul acestei ediții este cel mai tânăr de până acum și va fi prezent la casa memorială în cele două zile, între orele 11 – 13, pentru a comunica membrilor comunității botoșănene informații importante legate de cartea premiată, care a atras recunoașterea comunității științifice naționale și internaționale.

Tot atât de interesantă este și biografia sa: dublă cetățenie; revenirea în țară pentru studii liceale și universitare, unde a rămas până în prezent, îndeplinind funcția de cercetător științific la una din ctitoriile lui Nicolae Iorga din București.

Distribuie

Din aceeși categorie

Vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică „BUCOVINA MILENIUL III”

Programul de circulație al autobuzelor în perioada sărbătorilor de iarnă, în Piatra Neamţ

Festivalul Internațional „Datini și Obiceiuri de Iarnă pe Valea Jijiei” – ediția a II-a

Școala Gimnazială „Daniela Cuciuc” din Piatra Neamț, aproape pregătită pentru revenirea copiilor

Știri sugerate