VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa, inaugurat la Dornești

Grampet Group a deschis, astăzi, în comuna Dornești, cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa.

Este vorba despre un terminal care permite transportul a 240.000 de tone de cereale şi produse agricole lunar, devenind astfel un punct strategic în fluidizarea traficului de mărfuri până în portul Constanţa.

Administratorul Grampet Group, GRUIA STOICA, a precizat că investiția se ridică la valoarea de 10 milioane de euro.

 

 

Terminalul de la Dorneşti este dotat cu staţii ce permit încărcarea și descărcarea simultană a 8 vagoane.

Dotările sunt similare cu cele ale terminalelor din porturile maritime şi fluviale, ceea ce face posibil transportul produselor fără pierderi de calitate.

Mihai Precup, președinte Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, prezent la inaugurare, a declarat: “Acest proiect este relevant pentru întreaga Europă. Mă bucur să văd că s-au investit 10 milioane de euro fonduri private, mi-aș fi dori să văd şi fonduri europene sau de la instituții financiare, pentru că avem bani în piață. Ca membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Europene de Investiţii, pot să vă spun că dorim să finanţăm proiecte transfrontaliere, în special proiecte de infrastructură”.

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/05/30/edu-fortress-festivalul-copilariei-in-zona-de-agrement-lunca-sucevei/

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate