VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Pelerinaj de Florii, organizat la Iaşi

Sâmbătă, 27 aprilie 2024, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atât la Iaşi, cât şi în alte protopopiate de pe cuprinsul eparhiei, la care vor participa cei doi ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni.

În municipiul Iaşi, Pelerinajul de Florii va fi organizat de cele trei protopopiate ieşene şi va începe de la ora 15.00, odată cu săvârşirea slujbei Vecerniei la Mănăstirea Bărboi de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Astfel, la ora 16.00 va avea loc Rugăciunea de binecuvântare a sălciilor la Biserica Bărboi.

La ora 16.30 va avea loc Plecare către Biserica „Sfântul Sava”, spre Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”. La ora 17.00 se va pleca spre Catedrala Mitropolitană, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, iar la ora 17.30 va avea loc sosirea la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde alaiul pelerinilor va fi întâmpinat de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/04/25/la-miroslava-continua-investitiile-in-educatie/

Iași

Distribuie

Din aceeși categorie

Pompierii din Iași au gestionat 67 de intervenții într-o singură zi

Dr. Cătălina Ionescu, noul director interimar al Spitalului de Copii Iași

AUDIO – 373 de candidați vor susţine examenul de definitivare în învățământul preuniversitar sucevean

Concurs de pescuit adresat copiilor cu vârste cuprinsă între 10 și 16 ani

Știri sugerate