full screen background image

La Miroslava, continuă investițiile în educație

Continuă investițiile în educație, în comuna Miroslava.

Școala Gimnazială „Constantin Langa” va beneficia de două noi laboratoare moderne.

Este vorba despre un laborator de informatică dar și de un laborator multifuncțional, în care se vor ține cursuri de chimie, biologie și fizică.

„Pe linia de finanțare PNRR, au început să vină dotările în școlile din Miroslava. Am făcut o analiză de nevoi și va fi dotat un laborator de informatică pe care îl așteptăm cu nerăbdare și un laborator multifuncțional. Astfel, vom avea un laborator multifuncțional, pentru fizică, chimie și biologie. Pe lângă dotarea cu laptop și tablă smart, vor fi achiziționate și materiale consumabile”, a precizat prof. Diana Deliu, director al Școlii Gimnaziale „Constantin Langa” din Miroslava.

Totodată, conducerea Școlii Gimnaziale „Constantin Langa” a precizat că, în viitorul apropiat, ar putea fi implementat catalogul electronic.

„În școala noastră nu mai există clase fără laptop. Astfel, ne gândim să intrăm într-un program în care să avem cataloage electronice. Este un sistem mult mai ușor de folosit”, a mai declarat prof. Diana Deliu, în cadrul emisiunii Radio Reporter, la Viva FM Iași.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/07/11/finantare-importanta-obtinuta-de-scoala-gimnaziala-colonel-constantin-langa-miroslava/

comments

comments