VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Dan Șlincu: Șapte oferte pentru construirea noului pod peste Siret de la Vârfu Câmpului

Comisia de achiziție din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a început procesul de analiză a celor șapte oferte depuse în cadrul licitației pentru realizarea unui nou pod peste Siret pe DN29A între Vârfu Câmpului (Botoșani) și Zvoriștea (Suceava). Două oferte provin de la asocieri conduse de firme din Botoșani, două din Cluj și câte una din Bacău, București și Constanța.

„Proiectul construcției unui pod nou peste Siret a intrat în linie dreaptă. S-a depășit o etapă importantă, cea a depunerii ofertelor în cadrul procedurii de achiziție publice organizată de către CNAIR. Este necesar ca procesul de evaluare a ofertelor depuse să fie unul cât mai corect și cât mai rapid, astfel încât lucrările la noul pod să demareze cât mai curând”, a declarat deputatul social-democrat Dan Șlincu, care a subliniat că „echipa PDS Botoșani, condusă de președintele Consiliului Județean, doamna Doina Federovici, s-a implicat activ în modernizarea infrastructurii rutiere a județului”.

Podul peste Siret care leagă comunele Vârfu Câmpului (Botoșani) și Zvoriștea (Suceava), situat la kilometrul 22+859 de pe DN29A, a devenit strategic pentru zona de est a României în contextul situației din Ucraina. Valoarea totală a investiției se ridică la 95,3 milioane de lei, aproximativ 20 de milioane de euro, bani asigurați din Programul de Transport 2021-2027.

Noul pod va avea o lungime totală de 173 de metri și o lățime de 11,5 metri, iar partea carosabilă va fi de 7,8 metri. Soluția tehnică prevede înlocuirea podului existent cu unul nou cu cinci deschideri și cu suprastructura alcătuită din arc metalic pentru deschiderea principală și din grinzi de beton armat pentru celelalte deschideri.

În prezent, traficul pe drumul Dorohoi – Suceava se realizează peste râul Siret pe un pod vechi de 90 de ani, construit pe grinzi metalice, care din momentul dării în folosință și până astăzi nu a mai fost reabilitat. Podul prezintă probleme de siguranță, motiv pentru care traficul este restricționat.

Distribuie

Din aceeși categorie

AUDIO – Universitatea „Petre Andrei” din Iași își extinde oferta educațională cu trei proiecte noi

AUDIO – Sorin Bocancea: „Alegerile anticipate sunt singura soluție pentru ieșirea din criza politică”

Noaptea Muzeelor la Sate revine pe 29 august. Instituțiile culturale din Iași sunt invitate să se înscrie până pe 10 august

Campanie de donare de sânge la Pașcani. Mai sunt disponibile doar 20 de locuri pentru voluntari

Știri sugerate