Conducerea PNL a inaugurat transportul electric din Flămânzi

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă și vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode au participat, vineri, la inaugurarea sediului administrativ și a autobazei pentru serviciul de transport persoane cu microbuze electrice în orașul Flămânzi din județul Botoșani.
Acesta este realizat prin proiectul ,,Măsuri integrate de investiții pentru o dezvoltare durabilă a mobilității urbane în cadrul orașului Flămânzi din județul Botoșani”, cu o valoare de aproximativ 5 milioane de euro și este unul dintre cele 5 proiecte finanțate de ADR Nord Est.
„În 2022 când am discutat ce putem face pentru a atrage cât mai mulți bani europeni, am decis să semn al multă libertate si responsabilitate Agențiilor de Dezvoltare Regională..Și iată că se poate” a spus Cică..

Nicolae Ciucă a accentuat importanța peoiectelor europene și a precizat şi că în mandatul său de premier a fost realizată cea mai mare atragere de fonduri europene din istoria României.

Un obiectiv important al liberalilor este reducerea disparităților, a decalajelor dintre regiuni, a declarat Nicolae Ciucă.

Liderul Partidului Național Liberal a vorbit, la Flămânzi despre dorinţa liberalilor de a aduce românii din diasporă acasă. Pentru acesta, spune el, administrațiile locale trebuie să acceseze proiecte pentru dezvoltarea comunităților, pentru a încuraja, astfel, românii plecați din țară să facă acest pas.

Începând cu ora 17.00,  Nicolae Ciucă și Lucian Bode participă la lansarea candidaților liberali din județul  Botoșani  la alegerile locale din 9 iunie 2024.

 

 

 

Distribuie


Warning: Trying to access array offset on false in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/widget-base.php on line 223

Warning: Undefined array key -1 in /var/www/clients/client1/web1/web/wp-content/plugins/elementor/includes/base/controls-stack.php on line 695

Din aceeși categorie

Cupa României la volei, în Sala Polivalentă din Piatra Neamț

Acțiune pentru identificarea persoanelor fără adăpost din Piatra Neamţ

Peste 3.800 de suceveni afectaţi de infecții acute respiratorii și pneumonii

Ionuţ Adomniţei, noul director al DGASPC Suceava

Știri sugerate