Doza de educaţie (DDE) – Astăzi vreau să vorbim despre un sport pe care, din păcate, îl practicăm fără medalie și fără motiv: proba de umplut farfuria la all inclusive.

Am văzut zilele acestea știri despre cantitățile uriașe de mâncare risipite de turiști români în vacanțe. Farfurii transformate în mici dealuri culinare, din care se gustă două-trei îmbucături, iar restul pleacă direct la gunoi. De parcă bufetul s-ar închide în cinci minute sau ar exista un premiu pentru cel care construiește cel mai înalt turn din cartofi prăjiți.

Recunosc, și eu am trecut în concediile mele pe lângă mesele acelea spectaculoase și m-am surprins spunând: „Oare ce gust are și asta? Dar asta? Dar asta?”. Diferența este că tentația nu trebuie să decidă în locul bunului-simț.

Și atunci mi-am amintit de o prietenă învățătoare care a mers cu elevii într-o tabără unde mesele erau tot în sistem all inclusive. Regulile erau însă extrem de simple: tot ce îți pui în farfurie trebuie mâncat. Așa că fiecare copil își lua mai întâi puțin. Dacă îi plăcea, se întorcea și își mai punea. Simplu. Fără dramă. Fără risipă. Fără munți de mâncare abandonați.

M-am gândit cât de interesant este că, uneori, copiii pot învăța o lecție pe care noi, adulții, o uităm exact când ne credem mai experimentați.

Poate că adevăratul lux nu înseamnă să iei cât poți, ci să alegi cât ai nevoie. Să respecți munca celor care au produs hrana, timpul celor care au gătit-o și resursele unei lumi în care, paradoxal, unii aruncă, iar alții încă duc lipsă.

Așa că data viitoare când ajungem în fața unui bufet bogat, poate merită să ne amintim cea mai simplă regulă: ia puțin, gustă, apoi revino dacă mai vrei. Eleganța nu se vede în cât încape în farfurie, ci în câtă responsabilitate încape în gesturile noastre.

Iar uneori, cele mai mari lecții nu se învață la masă… ci din felul în care ne așezăm la ea.

prof. Maria Adriana Nichitean