Doza de educaţie (DDE) – Există un fenomen pe care medicina încă nu l-a trecut în tratate, dar îl întâlnim în fiecare vară. Simptomele sunt clare. Se declanșează când vezi niște copii cu telefoanele în mână și începi, aproape involuntar: „Pe vremea mea…”
Și gata! Nu te mai oprește nimeni.
„Pe vremea mea stăteam afară până ne striga mama de la balcon.” „Pe vremea mea nu aveam internet.” „Pe vremea mea făceam rând la elastic, băteam mingea între blocuri și beam apă de la cișmea.”
Și, foarte interesant, aceeași poveste o spune fiecare generație. Bunicii sunt convinși că părinții noștri au avut o copilărie prea ușoară. Părinții noștri sunt convinși că noi am prins ultimele veri adevărate. Noi suntem convinși că generația de acum nu mai știe ce înseamnă vacanța.
Practic, dacă îi ascultăm pe toți, rezultă că ultimii copii care s-au distrat cu adevărat au trăit… cam înainte de inventarea curentului electric.
Numai că memoria noastră este un regizor extraordinar. Face un montaj impecabil. Taie țânțarii care ne mâncau de vii. Elimină genunchii juliți, arsurile de soare și momentele în care spuneam din cinci în cinci minute: „M-am plictisit!”
În schimb, lasă doar cadrele frumoase: pepenele rece, bicicleta, înghețata care se topea mai repede decât o puteai mânca și serile acelea care păreau că nu se mai termină.
Iar copiii de azi? Ei vor avea alte povești. Peste douăzeci de ani o să-i auzim spunând: „Pe vremea mea aveam TikTok-ul adevărat, nu hologramele astea de acum.” Și probabil vor povesti cu nostalgie despre primul lor telefon exact cum noi povestim despre prima bicicletă.
Adevărul este că nu vacanțele erau mai frumoase. Noi eram mai mici. Două luni păreau o eternitate, o înghețată rezolva orice supărare, iar cea mai mare grijă era să ajungem acasă înainte să se aprindă becurile de pe stradă.
Și mai e ceva. Copiii nu au nevoie ca noi să le demonstrăm că vacanța noastră a fost mai spectaculoasă decât a lor. N-au nevoie de competiții între generații. Au nevoie de veri pe care, peste ani, să le povestească și ei cu același zâmbet nostalgic.
Așa că, vara asta, dacă vă surprindeți spunând „pe vremea mea era mai frumos”, opriți-vă o clipă. S-ar putea ca, peste douăzeci de ani, copiii de astăzi să spună exact același lucru. Și, cine știe, poate chiar despre vacanța pe care o trăiesc acum.
prof. Maria Adriana Nichitean
