Doza de educaţie (DDE) – Unele zile în calendar nu se citesc, ci se simt. Iar Sânzienele sunt una dintre ele.
Pe 24 iunie, se întâlnesc parcă mai multe Românii într-una singură: România poveștilor spuse de bunici, România iei cusute cu răbdare și România orașelor care încă mai păstrează câte ceva din farmecul tradițiilor.
Pe 24 iunie sărbătorim și hramul Sucevei și Ziua Universală a Iei. O coincidență frumoasă sau poate un mod discret prin care vara ne amintește cine suntem.
Recunosc, pentru mine această zi are și o dimensiune personală.
Mama mi-a dăruit de-a lungul anilor mai mult de zece ii. Nu cumpărate, nu comandate online, nu produse în serie. Cusute cu răbdare, seară după seară, punct cu punct, cu timpul acela pe care generațiile de astăzi îl măsoară tot mai greu.
Le port la sărbători, la evenimente speciale sau ori de câte ori simt nevoia să mă întâlnesc puțin cu rădăcinile mele. Și de fiecare dată am senzația că nu îmbrac doar o haină, ci o poveste… Poate chiar o formă de neuitare.
Într-o lume care schimbă mode, aplicații și tendințe de la un sezon la altul, ia are ceva aproape încăpățânat. Refuză să dispară. Traversează generații și continuă să spună aceeași poveste despre răbdare, identitate și apartenență.
Iar Sânzienele vin să completeze această lecție.
În tradiția populară, sunt zânele bune ale verii, ale câmpurilor înflorite și ale speranței. Fetele împleteau coronițe și căutau semne despre viitor. Noi nu mai aruncăm coronițe pe acoperișuri, dar continuăm să căutăm, fiecare în felul lui, ceva care să ne lege de ceea ce contează cu adevărat.
Iar ziua de astăzi ne amintește că putem fi moderni fără să devenim amnezici. Că putem privi înainte fără să rupem legătura cu cei care au fost înaintea noastră.
Iar când îmbrac una dintre iile cusute de mama, mă gândesc că fiecare fir este mai mult decât un model. Este timp. Este grijă. Este iubire transformată în lucru făcut cu mâna.
Și poate că, în fond, asta înseamnă tradiția: nu să păstrăm obiecte vechi, ci să păstrăm vii poveștile din spatele lor.
De Sânziene, vă doresc să purtați cu mândrie ceea ce vă leagă de rădăcinile voastre. Pentru că uneori cel mai sigur drum spre viitor trece, pentru câteva clipe, prin trecut.
prof. Maria Adriana Nichitean
