Doza de educaţie (DDE) – În vara aceasta, peste 130.000 de tineri susțin Bacalaureatul. Printre ei se află și generația care a intrat în clasa pregătitoare în toamna lui 2013.
Au intrat în școală cu ghiozdane mai mari decât ei și ies acum din sistem într-o lume în care inteligența artificială scrie eseuri, iar adulții încă se ceartă dacă școala trebuie să formeze competențe sau să dea note.
Între aceste două momente au trecut 13 ani. Și 12 miniștri ai Educației.
Când spui asta cu voce tare, aproape că sună ca un exercițiu de matematică: de câți miniștri ai nevoie ca să crești o generație? Răspunsul pare să fie: mai mulți decât profesori diriginți.
Acești copii au fost prima generație completă de clasă pregătitoare. Au schimbat manuale, programe, reguli de examene și platforme digitale. Au învățat să scrie de mână și apoi să intre pe platforme online. Au prins și tabla cu cretă, și lecțiile pe Zoom.
Iar la gimnaziu a venit pandemia. Anii aceia în care camera închisă era confundată cu prezența la oră, iar conexiunea la internet devenise, peste noapte, condiție pentru dreptul la educație. Unii au recuperat. Alții nu.
Cifrele spun că unul din trei copii care a intrat în clasa pregătitoare nu a mai ajuns acum la Bacalaureat. E o statistică rece. Dar în spatele ei nu sunt procente. Sunt oameni.
Un copil care a abandonat. O adolescentă care a plecat la muncă. Un elev care nu s-a regăsit în școală. O familie care n-a mai putut. Un drum prea lung până la liceu. Sau pur și simplu viața, care uneori nu respectă planurile Ministerului.
Și totuși, cei care intră acum în sălile de examen merită mai mult decât urări de succes. Merită recunoștință.
Pentru că au traversat una dintre cele mai complicate perioade din istoria recentă a educației românești. Au crescut într-un sistem aflat într-o reformă permanentă și, paradoxal, aproape niciodată terminată.
Bacalaureatul măsoară cunoștințe. Dar generația aceasta a învățat și altceva: adaptarea, răbdarea și supraviețuirea într-o lume imprevizibilă. Iar poate cea mai importantă lecție pentru noi, adulții, este alta… Copiii nu cresc în politici educaționale. Cresc în clase, în familii și în întâlnirea zilnică cu profesorii care rămân, chiar și atunci când 12 miniștrii se succed.
prof. Maria Adriana Nichitean
