VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Ce spune gâtul când tu taci

Doza de educaţie (DDE) – Am o amică – hai să-i spunem „prietenă bună cu metafizicul” – care, atunci când îi spun că mă doare gâtul, nu mă trimite la ceai de tei sau ORL. Nu. Ea ridică sprânceana într-o înțelepciune profundă și mă întreabă: „Ce n-ai putut spune cu voce tare? Ce-ai înghițit în sec?”.

Dacă mă plâng de dureri de ochi: „Ce-ai văzut și n-ai putut suporta?”. Iar reacția la durerea de spate e aproape previzibilă: „Pe cine porți în cârcă? Ce greutate emoțională cari?”.

Acum, trebuie să recunosc ceva: în timp ce vă scriu/spun aceste cuvinte, chiar mă dor foarte tare capul și gâtul. Iar coincidența – sau cine știe, poate nu chiar coincidența – face că recent am fost într-o situație în care am încercat, cu argumente raționale și bune intenții, să aduc claritate într-o discuție.

N-am fost ascultată în mod real și am avut senzația că n-am fost lăsată să spun tot ce era de spus. Și poate că durerea mea de gât n-are nicio legătură cu asta. Sau poate că are. Cine știe… Poate că, din când în când, un sâmbure de adevăr tot există în metafizica asta de colț de ceainărie.

Trăim într-o epocă în care psihologia e la ordinea zilei, dar și în care teoria poate deveni uneori poezie. Este real că psihicul ne influențează corpul. Stresul poate da dureri de cap, emoțiile ne pot afecta sistemul digestiv, imunitar, somnul. Dar nu orice simptom fizic e o metaforă.

Uneori, durerea chiar e… doar durere. Și trebuie tratată cu apă, odihnă și, la nevoie, un antitermic. Alteori, da, poate fi un semn că tăcem prea mult. Sau că vorbim prea puțin despre ce contează. Așadar, e bine să fim atenți la ce simțim. Să fim curioși, să explorăm, să ne întrebăm: Oare ce-mi spune corpul meu? Dar, înainte de a face un roman psihologic dintr-un simplu guturai, poate ar fi bine să ne luăm și temperatura. Și să facem un consult.

Concluzia mea de astăzi: e înțelept să ne ascultăm corpul și, mai ales, viața din spatele simptomelor. Dar și mai înțelept e să ne permitem să vorbim când avem ceva de spus.

Poate așa, data viitoare când ne doare gâtul, e doar de la înghețată. Și nu de la cuvintele nespuse.

prof. Maria Adriana Nichitean

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Ce spune gâtul când tu taci

    Bolojan conduce un Guvern reșapat!

    Peștii, liniștea și arta de-a exagera frumos

    Iftime nu înțelege poezia modernă…

    Emisiuni sugerate

    Doza de Educație

    FAKE NEWS - pamflet